Crama COSTA DEL SOL 2007 SRL, da tonul petrecerilor tale.Tu trebuie sa comanzi si noi iti vom satisface toate gusturile si preferintele in materie de vin.
Mica istorie a vinului
Invenţie alimentară cu vechime milenară, vinul a avut dintotdeauna o contribuţie majoră în procesul creaţiei.
Bacchus, la romani, Dionysos, la greci, erau divinităţile care aveau înscrisă în fişa posturilor lor mitologice grija pentru viţa de vie, vin şi serbările de toamnă care celebrau jinduita licoare. Chiar tragedia greacă a apărut, susţin teatrologii, din serbările dionisiace, din cortegiile de mascaţi extrem de veseli care proslăveau fertilitatea. Aşa încît, nu e deloc de mirare că poeţii antichităţii nu au evitat un asemenea generos subiect. Vinul era nelipsit de la toate banchetele, animînd spiritele şi înflăcărînd imaginaţia. Primul poet care a scris ode inspirate de zeama de struguri a fost grecul Anakreon. Cîntecele sale de banchet uimesc şi acum prin perfecţiunea versurilor. Nici latinii nu s-au lăsat mai prejos. Cattulus, părintele elegiei, clasicul Horaţiu şi prietenul său Vergiliu, considerat cel mai mare poet al lumii romane, au cîntat şi ei virtuţile vinului.
Cîteva secole mai tîrziu, literatura medievală abunda în scrieri în care apăreau frecvent cuvinte de laudă adresate băuturii care induce euforia. Unul dintre numele notorii a fost Francois Villon, a cărui viaţă aventuroasă s-a reflectat şi în poemele sale. Mai aproape de noi, în opera lui monumentală, Goethe a găsit spaţiu şi pentru versuri consacrate vinului. Un alt german, Novalis, poet romantic, a scris “Cîntecul vinului”, iar francezul Baudelaire vorbea în rime despre “Sufletul vinului”.
Marii băutori ai literaturii universale, o susţin biografii lor, sînt consideraţi Edgar Allan Poe, Verlaine, Mallarme.
În spaţiul rusesc, deşi vodca se afla în top, nici vinul nu era dat la o parte. O mărturisesc istoriile vieţilor lui Puşkin şi Esenin.
În literatura autohtonă, unul dintre primii care şi-a închinat talentul vinului a fost Anton Pann. Vasile Alecsandri a semnat “Beţia”, iar Şt.O. Iosif, o “Odă bachică”. Dintre contemporani, Mircea Dinescu are un “Psalm al beţivului” şi o carte intitulată “O beţie cu Marx”.
Capitol consistent al literaturii universale de factură lirică, poezia bachică reflectă interesul pentru băutura care, de multe ori, scurtează drumul către inspiraţie. Băut cu măsură, zic psihologii, vinul alungă inhibiţiile, dă aripi imaginaţiei şi sporeşte iuţeala condeiului. Aşa se şi explică popularitatea de care se bucură dintotdeauna printre scriitori. Lucrurile se agravează cînd devin sclavii săi. Din prieten, vinul se transformă în duşman, atestînd ideea bunei măsuri în toate.
